CategoriesFără categorie

Nu lăsa alergia la polen să-ți strice vacanța! Ce plante îți pot declanșa simptome alergice

Dacă suferi de alergie la polen, atunci cu siguranță iei în calcul prevenirea simptomelor alergice atunci când mergi în vacanță. Poți alege să te protejezi purtând mască sau evitând locurile încărcate de natură. De asemenea, poți folosi hărți online de distribuție a plantelor pe diferite zone, pentru a ști care sunt locurile pe care trebuie să le eviți, în funcție de plantele la care ești alergic. Citește mai departe care sunt plantele ce îți pot declanșa simptome alergice în această perioadă!

Ambrozia

Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante de pe teritoriul României. Sezonul de ambrozie poate începe în luna iulie sau august și se termină în luna octombrie. O singură plantă de ambrozie poate produce până la un miliard de granule de polen. Aceste granule sunt deosebit de ușoare și plutesc cu ușurință în aer.

Artemisia vulgaris

În august se înregistrează de regulă o cantitate ridicată de polen provenind de la Artemisia vulgaris (sau pelinariță). Este o plantă ce crește în multe țări din Europa, Asia și Africa de Nord. Se spune că, în trecut, în timpul războaielor, această plantă era folosită cu rolul de dezinfectant.

Plantago lanceolata

O altă plantă al cărei polen poate declanșa simptome alergice este Plantago lanceolata (pătlagina îngustă). Este cultivată pe terenurile cultivate și pe cele sălbatice. De asemenea, e folosită în medicina naturistă, sub formă de ceai.

Simptome ale alergiei la polen

Cele mai frecvente simptome ale alergiei la polen sunt:

  • Strănut
  • Mâncărimi ale ochilor, nasului și gâtului
  • Lăcrimarea și înroșirea ochilor
  • Curgerea sau înfundarea nasului.

Pentru a preveni și ameliora simptomele cauzate de alergia la polen, îți recomandăm spray-ul nazal Sinulan Forte Allergy.

CategoriesFără categorie

O vară în mijlocul naturii! Cum să te bucuri de natură chiar și atunci când ai alergie la polen

Pentru iubitorii de natură, alergiile sezoniere pot fi o adevărată provocare în această perioadă. Simptome precum strănut, tuse sau ochi iritați pot crea mult disconfort la drumeție, camping sau picnic. Dacă și tu te confrunți cu alergie la polen, trebuie să știi că nu e nevoie să eviți să petreci timp în aer liber, deoarece există metode prin care poți ține sub control simptomele. Află mai departe care sunt acestea!

Identifică factorii declanșatori ai alergiei

Unul dintre pașii esențiali pentru a ține sub control alergiile sezoniere este cunoașterea surselor care îți provoacă simptome. Ai reacții alergice la anumiți copaci sau anumite ierburi sau buruieni? Dacă poți identifica sursa, atunci poți anticipa care este perioada din an în care planta sau copacul respectiv înflorește. În general, copacii sunt primii din an care eliberează polen, fiind urmați de ierburi și buruieni.

Programează-ți ieșirile în natură

Cantitatea de polen fluctuează în funcție de fiecare perioadă din an sau de intervalele din timpul zilei. Atunci când plănuiești un workout sau orice altă activitate în aer liber, vara, cea mai mare cantitate de polen este eliberată în atmosferă în timpul serii. Spre finalul verii și începutul toamnei, nivelurile cele mai mari de polen sunt dimineața.

Protejează-te!

Dacă ieși cu bicicleta, faci o drumeție sau lucrezi în grădină, ia măsuri de protecție împotriva polenului: poartă ochelari de soare și eventual o mască de protecție, pentru a limita cantitatea de polen care intră în ochi, nas și gură.

O metodă eficientă prin care poți preveni și ameliora simptomele alergiei la polen este spray-ul nazal Sinulan Forte Allergy. Nu uita să-l iei cu tine în vacanță!

CategoriesFără categorie

Nopți liniștite pentru copilul tău răcit. Trei sfaturi pentru un somn odihnitor în timpul răcelii

Când copilul tău e răcit, ai face orice pentru a-l ajuta să se simtă mai bine. De multe ori, simptomele de răceală devin mai intense în timpul nopții, de aceea cel mic nu se poate odihni cum trebuie. Iată ce poți face pentru a-i ameliora sterile neplăcute cauzate de răceală!

Ajută-l să-și curețe bine nasul înainte de culcare

Înainte să doarmă, ajută-l să își curețe foarte bine nasul, astfel încât în timpul somnului să poată respira bine.

Asigură-te că are parte de o hidratare corespunzătoare

În timpul răcelii, senzația de gât uscat se poate accentua. Pune-i celui mic un pahar de apă aproape de patul lui, astfel încât, dacă i se face sete în timpul nopții, să se poată hidrata imediat. Este important ca cel mic să consume o cantitate corespunzătoare de lichide în această perioadă.

Folosește un umidificator

Pentru a atenua senzația de uscăciune a căilor respiratorii, poți instala în camera copilului un umidificator, care îi poate ameliora celui mic tusea și congestia nazală.

Dacă cel mic are nasul înfundat și nu se poate odihni, îți recomandăm Sinulan Forte Aroma Patch Junior, cu arome calmante ce au efect până la 8 ore.

Sursa: https://www.parents.com/baby/health/cold/5-things-to-do-when-your-baby-has-a-cold

CategoriesFără categorie

Semne ale alergiilor sezoniere. Cum eviți simptomele alergiei la polen

Primăvara e anotimpul de debut al alergiilor sezoniere. Este perioada în care apare polenul, ce declanșează multiple reacții alergice. Iată care sunt principalele simptome ale alergiei sezoniere și ce poți face pentru a le evita. 

Simptome ale alergiilor sezoniere

Printre cele mai frecvente simptome ale alergiei sezoniere se numără:

  • Lăcrimarea și înroșirea ochilor
  • Mâncărimi la nivelul gurii, nasului și ochilor
  • Înfundarea sau curgerea nasului
  • Dureri de cap
  • Strănut, tuse uscată
  • Oboseală

Cum poți evita simptomele alergiei sezoniere

Iată câteva măsuri pe care le poți luat pentru a evita simptomele alergice:

  • Scurtează intervalul petrecut în locuri încărcate de polen
  • În zilele cu mult vânt, încearcă să nu stai mult afară, iar dacă te afli într-o drumeție sau în parc, poți purta o mască pentru a te proteja de pătrunderea polenului în organism.
  • Dacă ai o grădină de flori, apelează la cineva care să te ajute să o îngrijești, astfel încât să nu intri în contact direct cu polenul acestora.
  • Nu îți usca prosoapele și lenjeria de pat afară, deoarece polenul se poate atașa de acestea.
  • Menține curat aerul din interior. Poți folosi un purificator de aer sau aerul condiționat.


De asemenea, poți preveni și ameliora simptomele alergiei cu spray-ul nazal Sinulan Forte Allergy. Acesta blochează contactul direct al alergenilor cu mucoasa nazală.

CategoriesFără categorie

Cum te poți bucura mai mult de natură când trăiești în oraș

Când trăiești în oraș, poți resimți deseori lipsa contactului cu natura, mai ales atunci când treci prin perioade încărcate emoțional. Explorarea naturii crește nivelul de productivitate și de creativitate și te ajută să faci față mai bine stresului și poluării. Chiar dacă poate fi mai dificil să iei contact cu natura în mediul urban, există câteva modalități prin care poți face acest lucru:

  1. Găsește un spațiu verde. Poate fi vorba de un parc sau de o grădină botanică din orașul tău, pe care le poți vizita atunci când simți că nivelul de stres e ridicat, pentru a te detensiona.
  2. Mergi acasă la prieteni care au grădină. Dacă ai prieteni care stau la casă, cu siguranță au și o grădină de flori de care te poți bucura și tu când mergi în vizită.
  3. Creează-ți propria grădina de ierburi pe balcon. Dacă stai la apartament, îți poți crea propria ta oază de natură cu ajutorul unor ghivece cu busuioc, pătrunjel și alte plante pe placul tău.
  4. În drum spre serviciu, treci pe lângă un spațiu verde. Chiar dacă te abați de la drumul obișnuit, merită să treci prin parc în drum spre serviciu. Vei fi mai relaxat și pregătit să începi în forță o nouă zi.
  5. Află informații despre florile pe care le poți crește în propria locuință și cumpără-le pe cele pe care le consideri potrivite pentru stilul tău de viață. Florile îți vor da o stare bună de spirit și vor îmbunătăți calitatea aerului din interior.

Dacă te confrunți cu alergie la polen, recomandarea noastră este Sinulan Forte Allergy, spray nazal care îți va ameliora simptomele alergice.

CategoriesFără categorie

Începe sezonul alergiilor! Cum ne protejăm de alergii

Chiar dacă primăvara este un anotimp pe care majoritatea îl așteaptă cu nerăbdare, persoanelor care suferă din cauza alergiilor la polen acest sezon le aduce multă anxietate. În luna martie, majoritatea alergiilor sezoniere sunt declanșate de polenul din copaci. Printre simptomele alergiei la polen se numără: curgerea sau înfundarea nasului, mâncărimi la nivelul ochilor și al nasului, strănut și tuse.

Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să stai departe de alergia sezonieră!

1. Evită să ieși afară dacă e vânt sau, dacă ești nevoit să ieși din casă ori din birou, poartă o mască de protecție.

2. Identifică tipul de polen la care ești alergic, pentru a lua măsurile potrivite. Unele persoane pot crede că sunt alergice la polen, când, de fapt, au o sensibilitate la blana animalelor de companie.

3. Condu mașina cu geamurile închise. Chiar dacă e tentant să deschizi geamul atunci când conduci, dacă suferi de alergii, nu este tocmai o idee bună, deoarece polenul poate pătrunde cu ușurință în mașină.

Curăță casa de praf și alergeni. O curățenie temeinică a locuinței te poate ajuta să ții sub control alergiile sezoniere. Praful conține polen și alți factori iritanți care îți pot declanșa alergia.

Fă duș seara. Polenul se atașează cu ușurință de piele, haine și păr, de aceea e important să faci duș în fiecare seară și să speli hainele cu care ai fost afară.

Ia măsuri de prevenție. Dacă ai experimentat și în trecut o alergie sezonieră, e recomandat să începi prevenția înainte să te expui sursei alergiei tale. Astfel, prin prevenție, vei evita instalarea sau acutizarea simptomelor alergice.

Spray-ul nazal Sinulan Forte Allergy, bazat pe o formulă inovatoare, te protejează chiar înainte de a intra în contact cu alergenii, formând o barieră protectoare asupra mucoasei nazale.

CategoriesFără categorie

Cum ameliorăm disconfortul simțit de copii în timpul răcelii

În medie, copiii răcesc de 6 – 10 ori pe an, de două ori mai mult decât adulții. Printre simptomele care le creează disconfort se numără durerile de gât, nasul înfundat, tusea, strănutul, durerea de cap sau oboseala. Cum putem ameliora aceste senzații neplăcute pe care cei mici le experimentează în timpul răcelii?

Nasul înfundat

Pentru ameliorarea senzației de nas înfundat, putem pune în camera copilului un umidificator de ceață rece. Și aburul unui duș fierbinte îl poate ajuta pe cel mic să atenueze senzația de nas înfundat. De asemenea, o supă caldă de pui poate avea efecte benefice atunci când cel mic are nasul înfundat din cauza răcelii, arată https://www.webmd.com/children/ss/slideshow-prevent-pertussis.

Tusea

Dacă tusea îl împiedică pe cel mic să se odihnească noaptea, umidificatoarele și vaporizatoarele pot ajuta la ameliorarea acestui simptom de răceală. De asemenea, mierea, prin efectul său emolient, poate ajuta în episoadele de tuse ale copilului tău. 

Durerea de gât

Lichidele calde contribuie la atenuarea durerii de gât. Fie că este vorba de ceai sau supă, ele pot diminua senzațiile neplăcute experimentate de copii în timpul răcelii.

Oboseala

Când e răcit, copilul se simte mai obosit decât de obicei și are nevoie de activități care să nu îl suprasolicite. Activități precum puzzle-urile, lectura sau diferite jocuri ușoare îl vor menține ocupat și activ, fără a depune mult efort.

Este foarte important să consulți medicul pediatru atunci când consideri că simptomele răcelii se prelungesc sau se agravează. Urmărește dacă cel mic:

  • Nu respiră bine
  • Este foarte obosit
  • Are dureri de cap
  • Are dureri de gât care îl împiedică să înghită mâncarea
  • Are dureri în piept sau de stomac
  • Are nodulii limfatici inflamați
  • Are dureri de urechi.

Pentru ameliorarea simptomelor nazale în cazul răcelii la copiii de peste 3 ani (nas înfundat, nas care curge, gât iritat), vă recomandăm siropul Sinulan Forte Junior. Extractele de lumânărică, verbină și soc susțin sănătatea sistemului respirator și pe cea a sistemului imunitar.

CategoriesFără categorie

Cum afectează sezonul rece sănătatea sinusurilor

Dacă te confrunți cu probleme ale sinusurilor, ai observat, cu siguranță, că în sezonul rece simptomele se pot acutiza. Infecțiile sinusurilor pot avea ca simptome secreții nazale, congestie nazală sau dureri de cap. Citește mai departe despre motivele pentru care aceste simptome devin mai puternice iarna și ce poți face pentru a le ameliora.

Potrivit dr. Cecil Yeung, specialist ORL în cadrul Houston Sinus Surgery – Institutul Yeung, citat de www.houstonsinussurgery.com, în timpul iernii sinusurile au de suferit din cauza acestor factori:

Răcelile: deși nu temperaturile scăzute sunt cele care cauzează răceli, ele ne determină să petrecem mai mult timp în casă alături de alte persoane, ceea ce favorizează răspândirea virusurilor. Răcelile pot duce, uneori, la infecții ale sinusurilor.

Alergiile la substanțe din mediu – atunci când petrecem mai mult timp în casă, suntem mai expuși la posibili alergeni precum lumânările sau odorizantele.

Mucegaiul – poate apărea în special iarna, în unele încăperi ale locuinței, iar sporii acestuia pătrund în organism prin inhalare.

Praful acumulat în covoare poate cauza reacții alergice.

Aerul uscat – aerul pe care îl respirăm este mai uscat iarna. În interior, când căldura este pornită, aerul este mai uscat decât de obicei, iar lipsa umidității poate duce la iritarea sinusurilor. Un umidificator poate fi de ajutor în această perioadă a anului, mai ales pe timpul nopții.

Ce poți face pentru a ameliora probleme sinusurilor

Aceste sfaturi te pot ajuta să îți protejezi sinusurile în sezonul rece:

Evită să te îmbolnăvești – este important să te hrănești corespunzător și să te odihnești suficient. De asemenea, spală-te pe mâini cât mai des și evită să îți atingi fața cu mâinile neigienizate.

Curăță covoarele frecvent, pentru a evita acumularea de praf.

Asigură-te că în locuința ta nu există mucegai. Acesta poate declanşa simptome similare cu cele ale alergiei la polen. Mucegaiul se dezvoltă în încăperi slab ventilate, umede, sub mochete, în ghivece sau în umidificatoare. 

O soluție la îndemână pentru a ameliora senzația de nas înfundat cauzată de gripe sau răceli este Sinulan Express Forte, spray nazal ce eliberează rapid căile respiratorii. De asemenea, intensitatea simptomele alergice poate fi redusă cu Sinulan Forte Allergy, spray nazal ce acționează ca o barieră împotriva alergenilor din aer.

CategoriesFără categorie

Ai nasul înfundat în fiecare seară? Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să te odihnești când ai nasul înfundat

Alergenii, răceala sau gripa reprezintă cauze ale nasului înfundat, care te pot împiedica să dormi. Oricât ai încerca să scapi de această problemă și să te odihnești, îți este greu. Poate că este timpul să discuți cu un specialist care să-ți prescrie un tratament pentru problemele pe care le întâmpini. Spray-urile nazale pot fi o variantă, pentru că pot ameliora senzația de nas înfundat și pot curăța sinusurile, ajutând la drenarea secrețiilor. În acest articol îți vom prezenta câteva sfaturi care ți-ar putea ameliora senzația de nas înfundat, pentru a te putea odihni corespunzător.  

Metode de a adormi atunci când ai nasul înfundat

 Ai nevoie de odihnă pentru a putea face față programului încărcat de la birou, dar îți este tot mai greu să dormi din cauza faptului că ai nasul înfundat. Specialiștii medicalnewstoday.com susțin faptul că există mai multe metode prin care ai putea ameliora această senzație:

Dormi cu capul ridicat – nasul înfundat îți strică somnul din cauza faptului că dormi într-o poziție care nu permite sinusurilor să dreneze mucusul. Iar din această cauză, nasul se congestionează și nu poți respira. Încearcă să dormi cu capul ridicat, sprijinit pe niște perne, pentru a ajuta sinusurile să dreneze mucusul.

Folosește un umidificator – aerul uscat din încăpere poate înfunda nasul. Folosește un aparat de umidificare a aerului, pentru a nu mai avea probleme de respirație. Poți adăuga în recipientele umidificatorului și uleiuri esențiale de mentă sau eucalipt.

Fă o baie fierbinte înainte de a merge la culcare – băile fierbinți, înainte de culcare, pot ajuta sinusurile să dreneze mucusul. Astfel, nu vei mai putea simți nasul înfundat și te vei putea odihni corespunzător.

Folosește spray-uri nazale care conțin extracte din plante – acestea pot ameliora senzația de nas înfundat, deoarece sunt concepute pentru a curăța sinusurile de impurități și mucus. De asemenea, ele previn iritația și decongestionează nasul. Poți încerca Sinulan Forte Express spray nazal. Soluția nazală pe bază de uleiuri esențiale desfundă rapid nasul, eliberează sinusurile în 15 minute și reduce presiunea și durerea sinusală.

Când trebuie să mergi la medicul specialist?

Dacă metodele alternative nu funcționează, iar problema nasului înfundat persistă, poate că este timpul să ceri ajutorul unui medic specialist. În urma investigațiilor pe care le va realiza, vor putea fi descoperite cauzele care duc la înfundarea nasului pe timpul nopții. De asemenea, dacă senzația de nas înfundat este însoțită de durere și de secreții nazale, poate că este bine, și în acest caz, să ceri sfatul medicului. Rezultatele analizelor vor indica problemele pe care le ai, iar specialistul va prescrie un tratament adecvat. În unele situații, problema nasului înfundat poate fi soluționată cu ajutorul intervențiilor chirurgicale. Stai de vorbă cu medicul tău și află cum te poate ajuta!

CategoriesFără categorie

Respirație greoaie și dificilă? Află care sunt cauzele!

Respirația greoaie și dificilă poate fi un semnal de alarmă cu privire la faptul că ceva se petrece în organismul tău. Mai ales dacă este însoțită de stări de oboseală. În unele situații, imposibilitatea de a respira normal poate provoca anxietate și atacuri de panică. O vizită la cabinetul unui medic specialist poate fi o soluție atunci când întâmpini probleme de respirat. În acest articol, îți vom arăta care sunt cauzele comune ale respirației greoaie și ce trebuie să faci pentru a depăși acest simptom.

 Cum se manifestă respirația greoaie

 Respirația este vitală pentru buna funcționare a organismului, în special a creierului. De aceea, respirația greoaie este considerată  o urgență medicală, susțin specialiștii healthline.com. Persoanele care se confruntă cu respirație greoaie au senzația că nu pot respira sau că nu primesc suficient aer. De multe ori, această problemă este însoțită de durere sau de senzația de strângere a pieptului. Din cauza lipsei de aer, apare și starea de anxietate.

Simptome ale respirației greoaie

Atunci când te confrunți cu respirație greoaie și dificilă, simptomele acestei probleme sunt strâns legate de cauzele care le generează. Dacă ceea ce te împiedică să respiri normal este o boală cronică, simptomele respirației greoaie sunt persistente și cresc în intensitate. Dacă respirația este îngreunată din cauza efortului fizic, atunci senzația de respirație dificilă va dispărea după ce ți-ai încheiat exercițiile. Există însă și o serie de simptome specifice respirației greoaie precum:

  • Lipsa de aer
  • Diverse zgomote în timpul respirației
  • Senzația de sufocare
  • Senzația de durere în zona pieptului
  • Amețeală
  • Atacuri de panică

Cauze ale respirației greoaie

Apariția simptomului de respirație greoaie și dificilă poate avea multiple cauze. Unele sunt medicale, altele țin de activitățile pe care le desfășurăm zi de zi sau de mediul în care trăim. Specialiștii medicalnewstoday.com explică ce poate provoca senzația de respirație greoaie:

1. Infecțiile respiratorii – este perioada în care circulația virusurilor de răceală și gripă devine mai intensă. Infecțiile provocate de acești germeni afectează respirația. Atât răceala, cât și gripa au ca simptom nasul înfundat, ce îngreunează respirația.

 2. Bolile plămânilor – plămânii ajută corpul să respire. În momentul în care aceste organe sunt afectate de diverse afecțiuni, apar problemele de respirație. Pentru că plămânii nu mai pot asigura necesarul de aer al organismului, respirația devine greoaie și dificilă. Toate problemele medicale care pot apărea la plămâni necesită investigații medicale amănunțite și îngrijire de specialitate. Unele pot avea efecte ireversibile, reducând capacitatea pulmonară și îngreunând respirația.

3. Blocarea căilor respiratorii – respirația greoaie poate apărea atunci când o persoană înghite, accidental, un obiect care blochează tractul respirator. De asemenea, inhalarea unor compuși toxici în timpul activităților industriale poate provoca blocaje la nivelul căilor respiratorii și genera respirație greoaie. În toate cazurile, este nevoie de asistență medicală de urgență.

4. Deshidratarea – lipsa apei din organism poate fi o cauză pentru respirația greoaie. Fără suficiente fluide,  celulele nu pot oferi corpului destulă energie pentru a îndeplini funcții importante precum respirația.

5. Alergiile – specifice perioadelor de primăvară și toamnă, alergiile reprezintă una dintre cele mai comune cauze ale respirației dificile. În momentul în care organismul intră în contact cu alergenii din aer, acesta reacționează în diferite moduri. De cele mai multe ori, nasul se înfundă și începe să curgă, iar din această cauză nu mai putem respira normal.

6. Obezitatea – valoarea greutății pe care cântarul ți-a indicat-o de dimineață ar trebui să te motiveze astfel încât să scapi de surplusul de kilograme. Greutatea excesivă afectează funcționarea plămânilor, iar din această cauză respiri tot mai greu.

7. Efortul fizic intens – atunci când facem foarte mult efort, simțim că respirația este îngreunată. Mișcarea intensă crește nevoia de oxigen a organismului și, implicit, nevoia de acumula cât mai mult aer în corp.

Factori care pot influența respirația greoaie

Stilul de viață și mediul în care trăim ne pot influența respirația. Dacă vom consuma alimente nesănătoase, riscăm să pierdem controlul asupra greutății, iar kilogramele în plus ne pot afecta funcția respiratorie. De asemenea, dacă trăim în zone unde incidența poluării aerului este ridicată, putem avea probleme de respirație. Unele substanțe din aerul inhalat pot provoca reacții alergice, înfundarea nasului și îngreunarea respirației fiind simptome ale alergenilor din aer, precum praful sau particulele de polen. În astfel de situații, putem ameliora simptomele folosind un spray nazal. Sinulan Forte ajută la eliberarea căilor respiratorii.